Calea mea spre fericire

Ce este fericirea?Cu totii ne-am intrebat macar o data in viata acest lucru.La inceput poate parea o intrebare simpla,greu este sa gasim raspunsul.Intreaba un om in desert ce e fericirea si iti va spune ca un pahar de apa rece il va face cel mai fericit om din lume;intreaba un om cu un picior amputat ce este fericirea si iti va raspunde ca a merge din nou este tot ce-si doreste;intreaba un copil ce este fericirea si iti va raspunde ca joaca pe drum cu prietenii sai;intreaba un om al strazii ce este fericirea si iti va spune ca o casa l-ar face cel mai fericit.

Intreaba lumea si vei primi raspunsuri,cate paie intr-o claie,cum zicea o vorba veche.Fiecare om are propria imagine a fericirii,acea imagine perfecta a unui obiect nu va fi niciodata atinsa.Traim in lumea ideilor perfecte a lui Platon.Merita insa sa ne traim viata intr-o cautare continua a fericirii.
Imi place sa cred ca viata este o lupta continua:lupti sa ai unde locui,sa ai ce manca,sa-ti ti familia si prietenii aproape,sa ai ce lasa unui copil,lupti sa devii un om mai bun toata viata ta.
Daca ma intrebai la 7 ani ce inseamna fericirea iti ziceam ca joaca pe strada este bucuria vietii mele.
Daca reveneai la 15 ti-as fi zis ca as fi fericita daca as intra la liceul dorit si mi-as face multi prieteni.
Daca ma intrebi azi,la 20 ani,ti-as spune ca fericirea mea se rezuma la o carte buna si o cana dulce de ceai langa soba fierbinte.
Pe masura ce trec anii dorintele noastre se diversifica,se schimba,noi ne schimbam.Viata inseamna evolutie.

Nu mai am timp de nimic si fericirea mea inseamna acum sa am carti bune de citit pentru ca doar ele imi iau gandul de la celelalte 1000 probleme pe care le am de rezolvat si pe care ma lupt sa le rezolv.Viata nu a fost si nu o sa fie usoara.Nu si pentru mine.De fiecare data cand credeam ca mi-e mai bine,ceva groaznic s-a intamplat.Totusi am cateva momente fericite din copilarie care imi alina durerea la focul amintirii lor:clasa I,cand tata mi-a adus cartile de povesti de Fratii Grimm si de H.C.Andersen,tin minte ca o seara intreaga am ascultat povesti din gura mamei;ziua de vara cand mama mi-a adus Mica printesa si Amintiri din copilarie;zilele in care am luat numerosi 10 la scoala;ziua cand am aflat ca am intrat la liceul dorit;ziua cand mama a terminat cu operatiile si a devenit un om normal;ziua cand tata mi-a trimis bani sa-mi iau culegeri pentru bac;ziua cand mi-am facut fusta pentru premiere;ziua cand am aflat ca am luat mentiune la limba romana pe judet;ziua cand toti profesorii noi m-au laudat;ziua bac-ului;ziua cand am plecat la Bertea,la mamaia dupa mult timp in care am invatat pentru bac;fiecare clipa petrecuta cu familia si prietenii mei in care nu m-am mai gandit la lipsa banilor,la frig si foame,a fost o clipa de fericire.

Mai demult credeam ca un om este fericit daca are bani,daca are respect,putere,influenta,frumusete.Am avut perioade in care le-am avut pe toate.Nu m-am simtit fericita.Ceva lipsea.
Mi-am dat seama ca eu vreau sa ma ridic deasupra altora.La scoala am inteles mai multe decat altii si am inceput procesul de transformare.Am descoperit ce lume minunata traieste in cartile de la biblioteca de la scoala si la cea publica.Curand ma cunostea toata lumea acolo.Client fidel.Cu fiecare pagina citita am devenit mai desteapta,am inteles lumea mai bine si nu m-am oprit.Am mers la olimpiada,am scris in revista scolii poezii si un articol despre sfarsitul clasei a XII-a,am primit toate laudele profesorilor pentru ideile mele sustinute,profunde,uneori chiar filosofice.Nu faima m-a facut fericita,ci forta pe care am capatat-o cand am observat ca pot,ca pot sa fac multe,ca pot sa invat tot ce vreau,ca pot sa devin ce vreau.Mi-am invins frica,timiditatea,acuta fobie sociala si acum,la 5 ani dupa admiterea la liceu,am acel numar mare de prieteni pe care mi-l doream.Cel mai mult ma bucura cand vad ca ii fac sa rada cu tot felul de poante scoase pe moment si cand ii uimesc cu ceea ce stiu din diverse domenii.E minunat sa daruiesti zambete si sa zambesti in sinea ta stiind ca poti,ca ai devenit ceva,cineva chiar.
Cartile sunt tot ce am si in afara de parintii care ma sustin,ele ma ajuta pe drumul meu sa scap de pericole si capcane.

Ador sa citesc si fericirea mea inseamna o carte buna si un ceai delicios langa mine oriunde as citi.Vreau sa evoluez intr-o persoana mai buna pe toate planurile si fiecare carte citita ma  invata cate ceva despre viata.Inainte sa citesc atat de mult,cand citeam doar pentru scoala,eram impulsiva,plangeam la primul esec,nu duceam proiectele pe termen lung la capat,eram negativista,inchisa in mine,sfori nevazute imi franau inaltarea spre cerul limpede.De cand am citit asiduu m-am schimbat:nu ma mai enervez atat de repede,sunt optimista,imi stopez accesele de furie,inteleg mai bine oamenii din jurul meu si ma simt mai bine in pielea mea.Nici nu mai sunt asa egoista ca la inceput,acum imi place sa fac bucurii celor din jurul meu.E minunat sa daruiesti bucurii si zambetele sunt cel mai de pret raspuns.

Calea mea spre fericire este coltul cartilor,biblioteca in devenire pe care am inceput sa o creez.E locul meu preferat din toata casa si as sta cu nasul in carti,aranjandu-le,ingrijindu-le toata viata.Universul cartilor este un taram misterios pe care as vrea sa-l explorez cata viata voi mai avea.
Am pus aici o bucatica din bucurie sufletului meu,sper ca nu v-am plictisit.


articol participant la concursul organizat de bookuria.info si Editura Herald.