Ganduri

Nu am mai scris de mult timp.Sincer,nu stiu de ce.Nu ca nu am avut nimic de zis,dar de la o vreme m-am inchis in mine.Nu vreau sa mai vorbesc cu nimeni.In fond nimeni nu vede in sufletul meu si m-am convins ca nici cele mai apropiate persoane de sufletul meu nu ma vad asa cum sunt.Ei nu vad nimic din ce incerc eu sa arat.M-am lovit de dezamagiri si nu mai vreau sa mai aud nimic,sa mai vad nimic.Ma transform.In ce,inca nu stiu exact.Cert e ca am devenit mai furioasa si mai dornica de a darui iubire ca oricand.Am un gol in suflet sau in stomac.Nu stiu exact unde il simt.Cert e ca exista si ma face sa ma simt ca si cum viata mea nu are niciun rost si daca as muri maine nu m-ar plange prea multe persoane si nici nu mi-ar mai pasa.Nu stiu ce vreau si nu stiu cum o sa ies din aceasta situatie.Mi-am dat seama ca pentru a deveni ceea ce vreau sa fiu trebuie sa ma rup de vechile legaturi.Locul de bastina nu-mi ofera prea multe oportunitati si prejudecatile ma trag in jos ca o mana din apa.

Trebuie sa uit ceva,sa las ceva in urma,desi nu stiu unde ar trebui sa plec,sa ajung.Universul e prea mare de la o vreme si eu nu stiu nimic despre viata.Stand acasa,incercand sa fiu copilul model,citind mai tot timpul,tot nu am ajuns copilul model in fata alor mei si iubirea mea nu a existat decat in capul meu.O relatie esuata si gatuita de prea multe impacari si eu mai neiubita ca niciodata.Poate ca iubirea nu e un subiect prea bun.Nici eu nu sunt un om prea bun sau o partenera prea buna,dar incerc si cu altul nu as mai fi ca pana acum.Mi-e teama de nou,dar vreau sa incep o noua viata.Poate se va ivi ceva si voi fi din nou fericita.

Am un zambet prostesc pe fata de fiecare data cand ies din curte.Zambesc ca o idioata fara sa ma pot abtine.De ce?Nici eu nu stiu.Parca as fi setata sa par radioasa cand ma simt ca o carpa murdara stoarsa si aruncata la soare.Cine ma crede fericita e un prost si cine ma invidiaza e mai prost.Nu am nimic mai mult ca altii.Poate doar vise si dezamagiri.Poate doar speranta ca cineva va aparea in viata mea si voi iesi din hruba la lumina.Pana atunci nu-mi mai povestesc visele si ambitiile decat mie.Am vazut ca e inutil sa vorbesti despre tine,irosind energie unor oameni care nu au nimic in comun cu tine si nu te inteleg.Nu ma intelege nimeni.La fel de ciudata,de trista si apoi fericita ca Eminescu o sa mor singura si trista.

Vara asta ma chinuie.Am luat vacanta de doar 2 saptamani si mi-a ajuns pana-n gat.In fiecare zi aceeasi treaba: ma trezesc,imi tarsai pasii si fata adormita spre bucatarie sa-mi fac un 3in 1,imi citesc mailurile,fac patul,imi fac un sandwish,iau o carte si citesc infofolita in patura.Astept cu ochii pe pereti sa treaca ziua sa ma culc.As vrea sa nu ma mai trezesc niciodata.Aceeasi casa,aceleasi conditii,acelasi jeg,aceeasi mizera viata,aceeasi eu.Sa treaca ziua sa vina noaptea.De la 6 dimineata incoace ma uit la ceas din jumate in jumate de ora: sa treaca noaptea sa vina ziua.Sa se faca 9 sa ma scol.Astept sa treaca totul si viata trece pe langa mine.Ma atasez de personaje si ele de mine si viata e un calvar.Sa incep odata facultatea,sa am unde pleca si de unde veni,sa mai vad lumea si ea sa ma vada pe mine,sa am pentru ce ma aranja si pentru ce veni acasa.Aceleasi probleme in fiecare zi.Acelasi certuri si tipete la mine-n curte.De la o vreme tip si eu.Na,sa fim la unison.Apoi ne calmam si ne retragem fiecare in hruba lui.A doua zi uitam ca ne-am certat.Na,trebuie sa supravietuim si trebuie sa fim uniti din cand in cand.Nimeni nu mai e cu noi si e greu sa nu ai cu cine sa-ti impartasesti bucuriile si temerile.Sunt speriata de orice.Vise urate,semne care nu arata nimic,teama ca va aparea in viata mea din nou desi nu a mai dat niciun semn de 2 ani.Teama ca ceva rau se va intampla si nu o sa pot face nimic sa-l impiedic.De la o vreme sunt eroina.Vin cu idei noi si bune,mama ma priveste altfel,ca pe un om mare,om de baza si salvez unviersul.Unde era universul cand plangeam?Cand aveam nevoie sa fiu salvata?De ce nu ma ajuta nimeni cand vreau sa scap?

Poate ca preocupata sa gandesc la toti si toate am uitat ca trebuie sa vorbesc si sa-mi fac prieteni.Nu mai am nevoie de nimeni.O singura persoana mi-ar fi de ajuns ca frate,ca tata,ca prieten,ca amic,ca iubit si ca jumatate vesnica.El nu apare si eu ma chinui incercand sa aflu ce am gresit sau cine e de nu-l vad eu?

Cam atat ca incepe sa sune aiurea.