Pagini

duminică, 17 iunie 2012

Ea era...



Ea era doar o fata de 19 ani pentru ceilalti.
Doar ea stia cine e.Ei o credeau increzuta,inchisa,un om trist si rau.
Ea plangea.Lacrimile ii curgeau siroaie,calzi pe obrazul creol.Nu ai fi putut sa nu-I plangi de mila daca o vedeai.Dar,n-o vedea nimeni.Erau doar ea si bataile inimii sale.Doar ea si zbuciumul,lupta ce avea loc in pieptul ei,gata sa iasa afara si sa o lase fara suflare.Ochii mari,larg deschisi,inchisi la culoare ca pamantul priveau spre stele si desi,uzi,semanau izbitor cu doua franturi de lumina,doua bucati de stele.
Parul ii cadea lung pe umerii goi,incarliontandu-se in jocuri salbatice.Parea o fiica salbatica,plansa,a noptii cu parul ei negru intens.Ochii ei vrajeau suflete ziua,vorbeau cu stelele seara.Spuneau multe,implorau si subjugau natura.Nimeni nu stia ce e cu ea.Era o enigma.Ea se vroia descoperita si vorbea din ce in ce mai putin pentru ca observase ca vorbele si-au pierdut efectul magic:nu mai transmiteau nimic.Lumea o vedea exact opus fata de cum era.Atunci a decis sa rupa comunicarea cu ei.Sa taca pentru totdeauna.Sa faca oamenii sa o caute,sa ii caute in suflet fara sa le mai acorde vreo atentie,vreo vorba.Sa se lase iubita fara a mai iubi.Sa traga podul de la mal si sa se retraga tacuta in lacustra ei.Sa traiasca inchisa in sine.
Avea un suflet mare.Il daruise primului ei iubit.Primul barbat din viata sa.El nu i-a vazut sau apreciat stralucirea si l-a tot stors de lumina pana a ajuns o carpa umeda,neagra.O zdreanta de suflet.Un crampei de lumina.Ea il iubise,el o iubise prin gelozie.O gelozea,o iubea cand o gelozea,o gelozea cand o iubea.Ea isi pastrase sufletul curat:era doar a lui,dar el avea nevoie de lanturi s-o lege de suflet sa fie sigur.Se certau,el a scos din ea fiara,vorba rastita,se urau parte in parte.Se urau,se sarutau,ea il implora,ea il saruta,ea il cauta,ea il iubea.El vedea in ea tot ce-I mai rau si prin vorbele trimise drept cutite in mintea ei,a ucis orice urma de sentiment.Ea il ura cu mintea,il uitase cu sufletul.Nu se potriveau,aveau planuri diferite,vise diferite,unghiuri diferite de a vedea viata sub orice aspect.
Atunci a fost ziua cand ea l-a respins.Si-a luat sufletul si l-a inchis cu lacat,cheia a inghitit-o.I-a zis sa nu o mai caute si s-a inchis in curte.A decis sa nu mai iubeasca niciodata.Sa nu mai aiba incredere in nimeni.Sa inceteze comunicarea cu exteriorul pentru a nu mai fi ranita.Ziua citea fara incetare,nu mai manca,devenise o umbra de om.Degetele lungi,ochii adanc crestati in cap,parul des,lung,salbatic si atragator,trupul subtire,abia mai recunosteai o femeie in formele sale.Abia mai vedeai un suflet in pieptul ce tresarea din cand in cand.Respira rar,gata sa absoarba intreb universul in piept.
Lacrimile ii curgeau siroaie domoale pe obrazul mai palid ca de obicei.Absenta lui ii luase puterea de a mai  lupta,de a mai vrea sa existe,de a mai respira.El a plecat lasand usa sa rasune grav in urma sa.Iubirea lor cea mare se transformase in ura,in indiferenta,in nepasare,intr-un final in tacere.O tacere infioratoare.Ea locuise cu el o vreme.Lumea o lovea in piept spunandu-I ca nu e bine ce face.Facand-o sa vada cat de nepotriviti sunt.Ea nu vedea nimic.Oarba de iubire.Peste mii de momente,cativa ani el si-a dat arama pe fata:a devenit irascibil,rau,egoist,delasator,distant de ea.Vorbele lor se ocoleau cazand in gol.Atingerea ei il ardea si o indeparta.Ea credea ca n-o mai iubeste de n-o atinge,dar,pe el il durea s-o atinga.Ceva se rupsese definitiv.
A doua zi ei s-au privit ca doi straini.Nu se mai recunosteau si  chiar se intrebau cum au reusit sa stea cativa ani impreuna.Ea si-a dat seama ca nu o iubeste si nu vrea sa-I ofere nimic din atentia,tandretea pe care si-o dorea.Asta i-a sfasiat micul suflet in care el domnea de ceva timp.Langa el se simtea mai singura si mai neinteleasa ca de obicei.Sufletul i s-a strans,facandu-se mic  gata sa explodeze odata cu suspinele ei in noptile lungi. I-a zis ca vrea sa se desparta de el si el a plecat nepasator,mai rece ca de obicei.
Ea a ramas sa zgarie peretii cu tipetele ei in noptile lungi de iarna.Visele ii erau tulburate,noptile un cosmar,ziua o inchisoare,sufletul o sabie care o facea sa o doara  putin cate putin in fiecare clipa.
A ramas singura sa-si planga soarta si sa urasca firea blajina care o facuse sa il ierte de fiecare data.Erau doar ea si visele sale care cadeau zdrobindu-se de plapuma.Se facuse frig,parca viscolul iernii venise in camera ei.Isi strange sufletul in ea,ofta si inchise ochii incercand sa se convinga ca o sa isi faca viata si fara el.Ochii lui verzi ii apareau in vis si o faceau sa planga.
A trecut un an.Un an de cand nu s-au mai vazut.Un an de cand ea si-a batut sufletul in cuie si s-a inchis in camera.Imediat dup ace el a iesit din viata ei,si-a vandut casa si s-a izolat departe de orice om.Unde nici lumina nu e pangarita de privirea altor ochi.A plecat in Coreea.Acolo s-a inchis intr-o coliba unde isi tinea si biblioteca.Dormea pe o rogojina,in zdrente de haine in care arata mai pura si mai frumoasa ca oricand.Oricine ar fi vazut-o ar fi dorit sa o aiba,sa o iubeasca la superlative.Dar ea era departe de ochi de barbat.Nu mai avea incredere.Isi uitase viata cu el si serile se mai gandea la un baiat cu care se intelesese mereu bine si pe care il placuse candva.Intr-un moment uitat in neguri dese el o luase de mana si o sarutase.Fusese un moment din ala in care ea se inaltase de calcaie,inchisese ochii si plutise in mainile sale ca pe ritm de vals ntr-o rochie lunga,alba.Fusese cel mai intens moment din viata ei.Ce traise cu celalalt atatia ani nu fusese nimic.Nu simtise pentru el vreo emotie vreodata.Nu fusesera focuri de artificii in saruturile lor,nici in vreun tip de atingere.Ea fusese o flacara plapanda,tanjind neincetat spre iubirea absoluta,el era gheata nordului.In timp reusise s-o inghete si pe ea.
Azi,dupa atatia ani era mai frumoasa ca oricand.Parea o zana imbracata in alb,pasind pe muschi proaspeti,moi pe drumul cu ulciorul spre apa.De cateva zile isi tot amintea de primul ei sarut,acela adevarat.Ochii lui ii tot apareau in vis si o tulburau.Se gandea sa se intoarca in tara ei,sa-l caute.Sa-I spuna,sa-I arate.Sa-l faca sa-I simta murmurul inimii in batai limpezi.Nu-I mai auzea vocea asa clar,dar,sarutul.Sarutul era umed si proaspat,ca roua pe flori la patru dimineata,pe buzele ei fine,de mult timp neatinse.
Parul ii crescuse pana la mijloc,era subtire si se legana ca o trestie in pasi jucausi pe pietrele de pe malul apei.Sufletul I se vindecase miraculous in salbaticie si liniste.Traia linistita in oaza ei de lume.Nu mai vorbise de mult timp.Tacerea ei spunea multe despre ea.Avea moment cand in mintea ei se derula copilaria,jocul cu mingea,momentele cand toti prietenii de joaca tineau la ea si unii o si protejau.Isi amintea cu nostalgie fiorii iubirii,conversatiile purtate sub mireasma teiului de la poarta.totul era feeric.
Tusea si sangele care ii curgea noaptea din nas o ingrijorau dar nu vroia sa aiba grija de sine.Se pedepsea pentru ca nu stiuse sa se faca iubita de barbatul pe care il iubise si pentru care isi jertfise cei mai frumosi ani din viata.Era si fusese o fiinta plapanda,fara incredere in ea,desi inteligenta,gingasa,buna,blanda,inteligenta,altruista,generoasa,care simtise si ea o singura mare nevoie:sa fie iubita si ocrotita.Caderea ei a fost brusca.I s-au retezat aripile cand el a parasit-o definitiv.
Zilele astea a scris o scrisoare.Pusese in ea toata nevoia de afectiune si toata dragostea pe care o mai avea in suflet.O adresa acelui barbat care a sarutat-o in mod fantastic.Acele cuvinte veneau din inima,nu avea voce sa transmita tot ce pusese in scris,in litere frumos rotunjite.
Isi stranse frumos lucrurile si cu banii pusi deoparte de ani buni pleca acasa.Sufletul ii era usor si tremura de usoara emotie.Nu mai avea ura pentru nimic.Era blajina si ochii imparteau raze duioase de lumina din Coreea.Nu spusese nimanui din vechea familie ca se intoarce acasa.Ce diferenta ar fi facut pentru oamenii care au parasit-o demult?Era singura.Linistita.Tusea o tot chinuia dar nu era genul sa se planga,suferea in tacere.Ca intotdeauna.Sangele ii curgea siroaie noaptea dar ea avea un singur lucru de facut pana la final:sa dea scrisoarea “andrisantului”.
Zborul ii daduse multe emotii.El o astepta ca un adevarat prieten la aeroport.El se credea pierdut in multime,ea il vazuse de departe si pasii I se indreptau repedi,dar nesiguri spre el.Se imbratisara prelung.Ea simti mai multe sentimente decat el,nu-l mai privea ca pe-un vechi amic.Era pentru ea insusi speranta.speranta ca isi va gasi fericirea langa el.el o privea cald,entuziast,bland.
Fara cuvinte ea ii dadu scrisoarea.el o citi curios ca un copil si uimit de gestul ei tacut.
“O sa-ti spun aici tot ce trebuia acum 10 ani sa-ti spun.Pentru asta m-am si intors azi acasa.Stii ca am avut o relatie care a esuat acum 5 ani dupa 5 ani de suferinte si lacrimi.Te-am torturat mereu cu dramele mele.Nu stiu daca ai observant dar ti-am spus cele mai adanci secrete.Te-am bagat in sufletul meu,sa-l cunosti desi nu imi cerusesi asta.Nu are rost sa-ti spun ce am facut anii astia sau ce am simtit la ruptura.Tot ce conteaza acum e sa stii ca sarutul ala pe care l-am numit atunci o greseala a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat.Ceea ce am simtit atunci m-a facut sa inteleg incet-incet ca relatia aia nu imi oferise astfel de moment,senzatii,sentimente.De atunci te-am iubit putin cate putin.Acum,matura,pot sa-ti spun ca te iubesc si tot ce imi pot imagina e sa ma trezesc langa tine,scaldata in iubirea din privirea ta.Te rog,spune-mi ca si tu simti la fel si ajuta-ma sa-mi reconstruiesc sufletul ce mi-a fost daramat.” El ridica privirea si o privi cu lacrimi in ochi.Deodata ea incepu sa tuseasca,sangele ii curgea din nas iar si se prabusi pe podea.el suna disperat la ambulanta dar boala ei era incurabila si se stinge sub privirile medicilor.Ceva din privirea ei spunea ca si-a indeplinit scopul:spusese prin scris ceea ce nu mai putea transmite prin vorbe.La cateva ore dupa aflarea vestii el ii scrise pe spatele scrisorii urmatorul mesaj:“Te-am iubit dintotdeauna si o sa te iubesc si dincolo de moarte.Tu esti ingerul meu de paza.Sarutul ala mi-a pazit usa sufletului ani de zile.Nu a mai lasat pe nimeni sa intre.”In ziua inmormantarii i-l puse in sicriu langa inima ei.Sufletul lui se ofili atunci…