Joc si joaca

 Mecanismul campaniei:

1. Scrie pe blogul tău, răspunzând provocării de mai sus, cu link către: http://miscareafacebine.ro/2015/07/01/cea-mai-mare-ora-de-sport-brasov-va-asteapta-pe-11-iulie-in-piata-sfatului/

2. Introdu în articolul tău afișul de mai jos.


















Ce pot sa zic de copilaria mea? A fost superba! Nici nu vreau sa ma gandesc prea mult ca ma pufneste plansul. Totul era atat de lipsit de griji. No stress every day...

Ai mei numarau banii, plateau facturi, eu ma jucam. Ma jucam toata ziua. Tin minte ca toti ascultau de mine si ma simteam printesa atunci. Eram 6, ne adunam si mai multi. Ce n-as da azi sa mai ies pe strada sa bat mingea aiurea toata ziua...Ne jucam fotbal, ungurica, tenis de picior, alergatea, sotron, calcatea, pititea seara, alergam dupa fluturi, mai aveam si un balon si fugeam dupa el pe toata strada. Ce nu ne jucam? Erau vremuri extraordinare. Dupa ce am gasit in pod o carte despre jocuri am inceput sa incercam diverse chestii. Gasisem un joc cu ghicitori, altele un minge de tenis. Cat am mai batut mingea de perete...Am dat tencuiala jos pana la urma. Ce m-au mai certat ai mei, bunicii...

Erau vremuri de basm. Totul era un vis. Ne imaginam lucruri, de exemplu ca facem magie, ca doar indreptand mainile spre cer si cu puterea mintii facem norii sa dispara.  Credeam ca nu se va schimba nimic, ca ne vom juca in continuare carti pe canapeaua de la poarta mea, ca vom sta pe iarba la poarta la x sau y, ca vom face petreceri. Imi placea sa organizez petreceri, aducem fiecare cate ceva de acasa, cam ce aveam prin gradina: eu aduceam alune de exemplu, altii struguri, mere, nuci si mancam impreuna pe un sant cu iarba. Ne adunam acolo. Stiu ca jucam fotbal si baietii ne mai loveau, nu ne putine ori am dat cu sutul in piatra si imi curgea sange din degetul mare. Ma bandajam si ieseam din nou sa ma joc. Nimic nu m-ar fi oprit.

Erau vremuri de vis si credeam ca vom fi prieteni pe vecie. Am ramas in cupluri. Abia daca ne mai vorbim si stam pe aceeasi strada. E trist cum o prietenie atat de frumoasa s-a dezintegrat in timp. Ce a ramas e frumos si e o legatura pe cinste...Doar ne stim de la vreo 5 ani, cand m-au lasat bunicii pe strada. Le era atat de frica sa nu mi se intample ceva ca nu ma lasau sa ies din curte. Inca vad cu ochii mintii cum se jucau vecinii mei fotbal cand eu abia avusem voie sa ies la poarta, sa stau pe canapea sa ii privesc. Ce copil cuminte eram...Nu am facut nicio tampenie. Acum mai fac cand ma ia valul. Daca am fost serioasa atunci, macar acum sa copilaresc.

Uite si tu ce fac oamenii in Brasov!