Viata perfecta? Poate pe Facebook de Ana Neacsu este cartea pe care am terminat-o azi la job. Este o carte subtire, usoara, dar nu usurica. Usor de citit, dar iti atinge puncte sensibile si iti da de gandit. Cat de repede trece timpul. O viata omeneasca e nimic in nemarginirea timpului. Etapele de dezvoltare ale fiecarui om se succed cu o viteza uimitoare. Ieri erai copil, azi vezi copilul din tine in cei pe care ii alaptezi sau ii tii in brate.
Capitolele scurte sunt destinate cuiva sau unei perioade din dezvoltarea autoarei. Contin emotii care mi-au facut lacrimi sa imi impaienjeneze ochii. De ce? Pentru ca "tata" este un punct sensibil, este omul pe care il iubesc enorm si caruia nu i-am aratat niciodata destul asta. Omul care m-a crescut pe mine si a intretinut-o pe mama 20 ani din viata lui.
Eroina Ana este o femeie puternica, o persoana buna care a avut parte de greutati, dar care s-a calit. Copilaria si adolescenta au facut-o sa dea de oameni rai care au marcat-o si/sau traumatizat-o. Stiu despre ce e vorba, am fost si eu acolo. Povestea ei de iubire e un vis frumos, un basm pe care ma temeam ca il voi vedea sfarsit prea curand. Din randuri reiese iubirea pentru sot, enorma dedicatie si iubire pentru copilasi, dar si pentru parintii care au crescut-o sa fie omul ce e acum. Revenirea la job mi-a dat si ea emotii. Inceputurile sunt mereu grele si toate femeile isi doresc cariera. Stilul nu este cel mai cizelat, autoarea nefiind scriitoare de meserie, ci o persoana remarcabila prin povestea vietii care a vrut sa aduca un omagiu oamenilor care o iubesc. Mi-a placut ca a transmis emotii la fiecare povestioara si povestioarele legate de tata m-au emotionat pana la lacrimi de 2 ori. Asta nu e lucru usor.
Multumesc, Ana Georgescu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai fost aici?Scrie 2 cuvinte.