Pagini

vineri, 12 aprilie 2013

Zambetul


Atatea amintiri imi umbla-n minte ca-s bulversata de tot.Timpul trece prea repede pe langa mine si eu stau si ma uit.Dupa 4 ani asa de repede se poate spulbera tot?Inseamna ca doar eu am iubit,doar eu am daruit,doar eu o sa sufar.Totul a fost o minciuna,simt ceva amar in mine.Cu cat ma gandesc mai mult cu atat mi se face mai rau.Simt ca se invarte lumea cu mine.

Imi amintesc ce a fost frumos si o sa-mi fie dor de tot.Imi amintesc fazele neplacute si-mi dau seama ca-l voiam langa mine cu tot cu viciile,ideile neconforme cu ale mele.Imi dau seama ca am,aveam nevoie de el si ca mi-a fost mai mult decat prieten,mi-a fost frate,amic,confident,sfatuitor,ocrotitor,etc.O sa-mi fie dor de 1000 persoane cu o singura fata:a lui.E atat de usor sa zic da,ne despartim.As putea zice nu,o sa incerc sa fiu altceva,altcineva,altcumva.Oare mai am puterea sa ma schimb?Ar trebui?Daca se impun noi reguli pentru jocul asta,nu e un semn ca ne-am saturat de el?De ce doar eu sa tai bucatele din mine si sa le arunc?El ce face?

A trecut atata timp.Am crescut cu el si daca raman singura nu o sa fie ca atunci.O sa fie mai rau pentru ca acum stiu cum a fost,ce putea fi si ce planuri aveam.Acum o sa resimt singuratatea ca pe un cutit infipt in stomac:nu ma lasa sa mananc,sa dorm,sa rad,sa ma prefac ca-s ok.Stiam ca clipa asta o sa vina,dar tot speram ca o sa fie intr-o zi sigur 100% de iubirea mea si nu o sa ajungem la ziua asta.Nu mai e mult.O sa ascult ce are de zis si desi ma simt sfasiata,tradata,parasita,aruncata ca o carpa uzata,cred ca o sa-i zic sa ne continuam drumurile separat.Ma doare sufletul numai cand ma gandesc,dar nu stiu,nu cred ca mai am forta unui nou inceput:sa fiu iar altcineva.M-am saturat sa fiu in perioada de proba.Orice am facut nu l-a multumit si cand il iubeam mai mult,atunci ma indeparta,se indeparta de mine.Nu mai inteleg nimic si daca raman singura acum,ma simt ca o vaduva a carei vreme a frumusetii,iubirii,deplinelor forte a trecut,blestemata sa fie singura.Ma gandesc ca nu o sa mai fiu cu nimeni.Nu-mi imaginez cum as putea cunoaste pe cineva,cum as putea sa ma dezbrac de secrete in fata lui,cum as putea sa fiu cu altcineva cand eu am fost de cand ma stiu mare doar a lui.

Am vazut de mult timp ca nu avem aceleasi idei despre viata,dar eu,Xena razboinica,am crezut ca o sa-l schimb sau ca nu e ceva in regula in creierasul meu si trebuie sa-l accept asa cum e.Chiar saptamana trecuta mi-a zis:"Ce ai zice daca ti-as zice intr-o zi sa ne despartim?".Am stat vreo 3 zile cu fata pamant din cauza asta.Cand credeam ca suntem mai fericiti,m-a lovit cu asta in moalele capului.Ne-am impacat dupa cearta aia pentru ca mi-a zis mai multe,dar acum...Cel mai bun prieten si prima mea iubire vorbeste serios:ii simt vorbele reci,nu mai simte nimic pentru mine.El,pleaca.Eu raman.La fel de nedumerita ca pana acum,devastata.Cum sa traiesc fara el?Pe cine o sa mai sun sa ii spun micile mele bucurii sau intrebari pe care nu le pun altora?Cine o sa ma mai sfatuiasca de fiecare data cand ma cert cu mama?Cine o sa fie acolo,adanc in noapte sa ma duca acasa?Cine o sa-mi apara in vise?Cand am avut sanse cu alti baieti,le-am zis nu ca eram cu el si acum sunt singura.Nu stiu cum pot sa rad cand am atatea pe cap.Mi-a ramas ca reflex sau nu-stiu-ce zambetul ala cu care l-am fermecat si pe el.Adorabil,mi-a zis.
A ramas doar zambetul acum stralucind in intuneric.